Wool 2/Lana de oaie

Standard

oaie2Lâna este fibra de origine animală cea mai utilizată, care din punct de vedere chimic este cea mai complexă, având în structură mai mult de 21 aminoacizi, ei însăşi complecşi, dispuşi într-o ordine formând lanţuri lungi; între lanţuri vecine sunt legături transversale de hidrogen, sare, cistin-disulfidice. Ea conţine cinci elemente chimice de bază dintre care carbonul între 49,4 – 54,5 %, oxigenul 22 – 25%, azotul 15,4 -17% hidrogenul 6,8 – 7,5 % şi sulful 3 – 4% , în funcţie de diferiţi autori 141. Această organizare chimică explică o parte din proprietăţile lânii, cum ar fi recuperarea elasticităţii instantanee şi întârziate.

Principalele proprietăţi apreciate de proiectant sunt:

 Fineţea fibrelor

Fineţea este o caracteristică importantă a lânii care îi determină filabilitatea, adică posibilitatea de a se obţine fire foarte fine.

Nu există omogenitate, în cadrul aceluiaşi cojoc, din punct de vedere al fineţii, apreciată cel mai frecvent prin diametru exprimat în micrometrii.

Fibrele pot fi clasificate în:

  • fibre foarte fine (17 – 19 μm, merinosul extrafin) şi fine (19-23 nm), care sunt cele mai apreciate, cele mai ondulate şi cu tuşeul cel mai plăcut;

  • fibre medii(19-32 μm);

  • fibre groase (peste 32 μm).

Fineţea este factorul care se ia în considerare la clasificare.

Lungimea fibrelor

Lungimea fibrelor constituie principalul factor care îi determină tehnologia de prelucrare. În filatura de lână pieptănată se folosesc fibrele foarte fine şi fine cu lungimea medie peste 60 mm, iar sub această valoare în filatura de lână cardată. Fibrele semigroase şi groase, cu pondere mare, în filatura de lână semipieptănată.

Lungimea influenţează, gradul de netezime, comportarea la frecare, pilozitatea, rezistenţa firelor.

Din punct de vedere al lungimii se poate distinge o valoare naturală şi alta reală. Valoarea naturală fiind determinată de distanţa dintre capete pe direcţia axei fibrei, iar cea reală, distanţa dintre capete ia întinderea fibrei. Raportul dintre cele două lungimi este gradul de ondulare.

Din punct de vedere al lungimii, fibrele se clasifică astfel:

lungă

cu lungimea medie peste 100 mm;

medie

cu lungimea medie între 60 – 100 mm;

scurtă

cu lungimea medie între 30 – 60 mm.

Lâna românească, în funcţie de rasă, are lungimea medie:

  • merinos 50 – 80 mm;

  • spancă 50- 100 mm;

  • ţigaia 60-120 mm;

  • stogoşă 80- 160 mm;

  • ţurcană 100-300 mm.

Culoarea

Culoarea lânii este determinată de pigmenţii cuprinşi în celulele din coaja fibrei. Aceasta poate fi:

  • albă;

  • alb-gălbuie;

  • neagră (diferite nuanţe de negru, inclusiv cafeniu-închis);

  • cenuşie (albă şi neagră);

  • multicoloră (seină, care nu este nici neagră, nici roşcată).

  • cea merinos şi spancă este aproape exclusiv albă.

Luciul

Luciul depinde de uniformitatea şi de gradul de netezime al fibrei, de forma şi poziţia solzilor, de proprietăţile stratului cortical, de structura şi gradul de dezvoltare al stratului medular şi de pigmentare.

Luciul lânii spălate depinde în mare măsură şi de conţinutul de apă al lânii şi constituie criteriu de clasificare. După felul luciului, poate fi: cu luciu mătăsos, argintiu (cea fină şi semifină) sau mată(fibra groasă).

Ondulaţia

Gradul de ondulare al lânii influenţează prelucrabilitatea ei, cu efecte asupra caracteristicilor firelor şi a capacităţii de împâslire a ţesăturilor (postavurilor). Ondulaţiile pot fi în plan, cât şi în spaţiu. Ex. lâna mieilor de caracul au forma elicoidală, iar cea provenită de la oile merinos au forma plană.

Gradul de ondulare depinde de fineţea fibrei, astfel: cea fină are 12…13 ondulaţii/cm; medie are 7…8 ondulaţii/cm şi lâna groasă are 1…4 ondulaţii/cm.

Higroscopicitatea fibrelor

Higroscopicitatea lânii este cea mai mare dintre fibrele naturale. În condiţii obişnuite lâna absoarbe din aer 15… 18% vapori apă, iar în atmosferă saturată de vapori de apă umiditatea poate ajunge până la 40%. Până la o anumită limită, odată cu creşterea umidităţii lânii creşte şi elasticitatea, iar rezistenţa scade. Higroscopicitatea lânii creşte cu dezvoltarea canalului medular şi are efect asupra umflării ei prin creşterea diametrului cu până la 18%, iar lungimea cu 1%. Umiditatea lânii prezintă interes în procesele tehnologice (elasticitatea, încărcarea cu electricitate statică) şi în operaţiile comerciale.

Proprietăţile fizico-mecanice sunt în dependenţă şi de cantitatea de apă din fibre. Prin scăderea conţinutului de apă, proprietăţile fibrelor se înrăutăţesc de aceia este necesar să se acorde atenţie mărită la uscarea lânii.

Absoarbe bine umezeală corpului şi o elimină cu moderaţie.

Repriza lânii este 17 %, iar la cea merinos este 18,25% fiind cea mai mare dintre fibrele textile.

Rezistenţa fibrelor

Rezistenţa lânii este datorată stratului cortical şi se apreciază prin:

  • rezistenţa la rupere, în cN;

  • rezistenţa specifică la rupere, în cN/tex.

Rezistenţa la rupere depinde de fineţea fibrei, şi anume:

  • merinos 6÷18 cN;

  • spancă 8÷18 cN;

  • ţigaia 16÷26 cN;

  • stogoşă 27÷28 cN;

  • ţurcană groasă 48÷80 cN.

Rezistenţa specifică este mai mare la fibra fină, decât la cea groasă şi se încadrează între 10÷18 cN/tex, la uscat. În mediul umed lâna pierde 10-20% din rezistenţa specifică.

Vopsirea şi aburirea, temperaturi peste 50°C, acidularea şi mai ales tratarea cu alcalii ori cu oxidanţi reduc rezistenţa la rupere a fibrei.

Elasticitatea

Elasticitatea conferă produselor de lână moliciune, voluminozitate, tuşeu, neşifonabilitate şi rezistenţă la uzură. Ea poate fi privită sub trei aspecte:

  • elasticitatea ondulaţiilor, care depinde de rasă şi de conţinutul de usuc;

  •  elasticitatea de volum, care face ca o cantitate de lână comprimată să-şi reia volumul iniţial;

  • elasticitatea la întindere, care se manifestă prin revenirea la lungimea iniţială după îndepărtarea forţei de întindere.

Prin umezire, lâna devine plastică, mai ales în prezenţa temperaturii de 100°C. Pe această proprietate de termoplasticitate se bazează călcarea, calandrarea, presarea şi eliminarea încreţiturilor fibrelor din palele de lână pieptănată.

Comportarea faţă de produşi chimici

La acţiunea soluţiilor alcaline fibrele nu rezista. Astfel îmbrăcămintea se spală în anumite condiţii, cu detergenţi cu PH 7. La o concentraţie de 15%, soluţiile alcaline distrug fibrele. Acizii minerali diluaţi 5% nu influenţează deloc proprietăţile fibrelor. Pe aceasta proprietate se bazează carbonizarea lânii, adică curăţirea de resturi vegetale. La acţiunea apei oxigenate pigmenţii sunt distruşi, dacă este concentrată rezultă degradare. Solvenţii nu au nici o acţiune asupra fibrelor, este curăţată chimic.

Lână se întâlneşte sub următoarele forme:

  • tunsă sau fibră virgină – obţinută prin tundere de pe oi vii;

  • tăbăcărească – obţinută de pe oi sacrificate;

  • regenerată – obţinută prin destrămarea ţesăturilor şi tricoturilor.

Utilizarea fibrelor

Datorită bunei izolări termice se foloseşte pentru îmbrăcăminte călduroasă, pardesiuri, articole de tricotaje şi cuverturilor.

Aspectul, neşifonabilitatea naturală, rezistenţa la uzură, o recomandă pentru costume bărbaţi şi femei.

Capacitatea de împâslire o indică pentru obţinerea de pălării, pături etc.

Se foloseşte cu succes la stofe de mobilă, covoare, mochete.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s